Sport urban: Parkour şi freerunning!

Două sporturi relativ noi câştigă teren în toată lumea, inclusiv în România şi mai ales în Capitală.

Parkour şi freerunning sunt două modalităţi de relaxare care-i lasă pe mulţi cu gura căscată. Practicanţii sunt acei tineri îmbrăcaţi cu haine lejere, care fac salturi ce par imposibile. Scopul este ca sportivul să-şi adapteze deplasarea la orice obstacol din calea sa prin găsirea celui mai rapid mod de a ajunge din punctul A în punctul B folosind mijloacele propriului corp. Primul om care a notat despre o disciplină asemănătoare a fost ofiţerul naval francez Georges Hebert (1875-1957), care în călătoriile sale în Africa a scris despre "Metoda Naturală de Educaţie Fizică şi Morală". Acesta a fost uimit de calităţile fizice ale africanilor, care dădeau dovadă de abilităţi excelente, în ciuda faptului că nu aveau niciun instructor. Cel care a preluat şi a adaptat metoda naturală a fost un alt francez, David Belle (38 de ani). Acesta a părăsit şcoala la 15 ani şi s-a dedicat în totalitate dezvoltării artei sale, Le Parkour. Disciplina a fost popularizată în urma documentarelor "Jump London" (2003) şi "Jump Britain" (2005).

Care e diferenţa dintre parkour şi freerunning?

"Parkourul este partea utilă. Practic, să ajungi din punctul A în punctul B cât mai rapid, cât mai eficient şi să foloseşti cât mai puţină energie posibilă. Reprezintă eficienţa în sine. Te antrenezi să înveţi să fii capabil, dacă o să fie vreodată nevoie, să ajuţi pe cineva. Freerunningul este mai mult partea de spectacol. S-a creat prin 2008. Nu era deloc util, reprezenta doar spectacolul. În plus, nu se puteau organiza concursuri de parkour. Nu este nimic util într-un concurs”, a explicat Justin Musina, co-fondatorul primei şcoli de acest gen din România.

Trupele de parkour au pătruns destul de bine în lumea evenimentelor de tot felul, participând la lansări de produse sau la spectacole.