Sportiv american arestat după ce şi-a lovit mama
17 iulie 2012 20:09
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Dez Bryant, vedeta echipei de fotbal american Dallas Cowboy, a fost arestat după ce şi-a lovit mama.
Sportivul în vârstă de 23 de ani s-a certat cu mama lui, Angela, sâmbătă, în casa acesteia, din oraşul DeSoto, statul Texas.
Bryant (foto dreapta) a fost enervat de faptul că mama lui i-a cerut să plece din casa ei. Anchetatorii afirmă că sportivul şi-a prins mama de păr şi a lovit-o în faţă cu casca.
Angela Bryant a sunat la numărul de urgenţă pentru a denunţa agresiunea, însă fiul ei a părăsit locuinţa înainte de sosirea poliţiştilor.
Dez Bryant s-a predat luni. El riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la un an şi o amendă se 4.000 de dolari.