Sporturi cu şanse la AUR!
Nimic nu se schimbă în tradiţia olimpică a României. Sporturile în care ţara noastră contează la Jocurile Olimpice au devenit deja tradiţionale: gimnastică, scrimă, canotaj şi kaiac-canoe. Iar actuala ediţie a Olimpiadei, care va debuta peste o săptămână, nu face excepţie.
Gimnastica a fost una dintre disciplinele în care româncele strălucesc de 36 de ani, de când Nadia a scris istorie la Montreal. Dacă pînă acum un aur pe echipe părea mai firesc ca oricând, de data aceasta lucrurile nu mai stau chiar aşa de bine pentru fetele noastre.
Conform calculelor specialiştilor, „tricolorele" pornesc cu şansa a treia în finala pe echipe dar, aşa cum aprecia şi Nadia Comăneci, „pot ciupi" un aur şi câteva medalii în competiţiile pe aparate, în special prin Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache.
Canotaj- Proba 8+1
Scrima este sportul care ar putea străluci cu adevărat la Londra. Ana Maria Brânză şi coechiperele ei sunt favorite la aur atât în proba individuală cât şi în cea pe echipe la spadă. De asemenea, medalii ar putea veni din partea băieţilor.
Scrimă- Spadă feminin
Canotoarele, ca în fiecare an, ar putea vâsli spre aur în cursele de 2 rame şi de 8+1. În acest moment, calculele le poziţionează pe fetele noastre în top 3 mondial, deci şansele de aur sunt reale, totul depinzând şi de forma de moment a sportivelor.
Kaiac-canoe- Canoe 1.000 m
Ultimul sport la care avem şanse reale de aur este kaiac-canoe. Victor Mihalachi şi Alexandru Dumitrescu domină proba de canoe 2 de ani buni şi doar un accident ar putea face ca cei doi să piardă medalia de aur.
Cum se pregătesc hoţii români de Olimpiadă
Scotland Yard se află în alertă după ce a primit informaţii că grupări din America de Sud şi Europa de Est, inclusiv din România, plănuiesc să jefuiască turiştii în perioada Jocurilor Olimpice, relatează BBC News Online, într-un reportaj în care o bandă de hoţi de buzunare explică cum acţionează.
Reporterul BBC a reuşit să convingă o bandă de hoţi de buzunare să îi explice cum acţionează. Johnny, Mario şi Danny fac parte dintr-o reţea de 50 de români care acţionează în Barcelona, iar acum vizează „aurul" la Londra.
Cei trei hoţi aşteaptă turiştii pentru a face rost de bani
Ei se documentează pe internet, analizând imagini din marile centre comerciale aflate în apropierea Satului Olimpic, autobuzele supraaglomerate şi metrou, planificându-şi ieşirea pe baza imaginilor din satelit cu străzile Londrei.
„Este în sângele meu, asta e tot ce ştiu să fac. Noi asta facem şi o facem bine", declară Danny, care este hoţ de buzunare de la vârsta şapte ani, înapoindu-i reporterului portofelul, care credea că se află în continuare în singuranţă într-un buzunar de la spate.
Problemele englezilor cu nomazii români sunt vechi
„Uite, fac tot felul de trucuri pentru a le distrage atenţia turiştilor, iar portofelul sau telefonul a şi dispărut! Durează numai o secundă, iar vacanţa lor e distrusă", explică Johnny, care ia un pachet de cărţi şi îl face să dispară sub braţ.
Hoţii par să fie foarte mândri de talentele lor şi susţin că au reguli stricte pentru ca să nu fie observaţi, şi anume nu consumă alcool, pentru a rămâne concentaţi, şi nu recurg la forţă, pentru a evita „scenele".
„Unii hoţi de buzunare sunt dependenţi de droguri, îşi cheltuie toţi banii la cazinouri şi devin disperaţi, sunt violenţi. Noi nu suntem aşa", adaugă el.
„Aparatele foto, laptopurile şi telefoanele sunt trimise în România pentru ca să fie vândute pe piaţa neagră şi putem să facem cam 5.000 de euro într-o săptămână, dacă turiştii îşi lasă bagajele numai o secundă, doar o secundă!", continuă el.