“Stejarii” se bat cu samoanii

17 noiembrie 2017 14:51   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Echipa de rugby a României se confruntă sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul “Arcul de Triumf”, cu Samoa. E al doilea duel între cele două selecţionate, primul datând din 1989, când românii cu câştigat cu 32 - 24.

"Tricolorii” vor avea nişte rivali de valoare apropiată, noi fiind pe locul 15 în clasamentul mondial, iar cei din Samoa pe poziţia a 16-a. Dar, “stejarii” conduşi de Lynn Howells nu se vor speria nici de haka, dansul războinic practicat de adversari, la fel ca neo-zeelandezi, mai ales că şi bilanţul testelor din acest an le e favorabil: şase victorii şi două eşecuri, în timp ce samoani au pierdut toate cele cinci partide din acest an. În plus, românii au triumfat în prima întâlnire directă cu Samoa, cea din 1989, când au bătut cu 32 – 24, atunci un eseu contând patru puncte şi nu cinci ca-n prezent. Acum vor să repete performanţa şi să dedice succesul doctorului naţionalei, Octavian Câmpian, cel care a decedat recent din cauza unei boli necruţătoare. Următorul amical al României va fi cu Tonga, locul 14 mondial, la data de 25 noiembrie.

Mai multe