Stelistul David Popovici s-a clasat pe locul 7 în „Cursa titanilor”
Debutant la Jocurile Olimpice, David Popovici a ocupat locul 7 în finala probei de 100 de metri liber din cadrul concursului de nataţie de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La doar 16 ani, stelistul a acoperit distanța în 48,04 secunde.
Socotită „proba regină” din concursurile de înot, proba a fost câștigată de americanul Caleb Dressel, care a stabilit și un record olimpic (47,02), acesta fiind urmat de australianul Kyle Chalmers (47,08s) şi de rusul Kliment Kolsenikov (47,44s). David Popovici s-a clasat pe 7, fiind cronometrat în 48 de secunde și 4 sutimi. Acesta se calificase cu al cincilea timp din semifinale (47,72s), care i-ar fi adus locul 4 în finala olimpică.Caeleb Dressel a mai obținut medalia de aur la 4x100 m și vizează clasarea pe locul 1 la 50m, 100m fluture, precum și la ștafeta de 4x100 m mixt. Pentru Chalmers, aceasta este a treia medalie obținută la Tokyo, după cele două de bronz cu ştafetele de 4x100 şi 4x200 m liber. Kolesnikov a cucerit la JO 2020 şi o medalie de argint, la 100 m spate.La 50 m va participa și Popovici, mâine (vineri, 30 iulie), care a ocupat locul 4 la 200 m liber.România a obținut 9 medalii olimpice la înot, dintre care 3 au fost de aur, două de argint și patru de bronz. Ultimele clasări pe podiumul olimpic ale înotătorilor români datează de la Atena, în 2004, când Camelia Potec a cucerit „aurul” la 200 m liber, iar Răzvan Ionuţ Florea a fost medaliat cu bronz la 200 m spate. Acesta a rămas şi singurul bărbat din România care a urcat pe podium până acum la Jocurile Olimpice. Până astăzi (joi 29 iulie), România a cucerit patru medalii la JO Tokyo 2020, dintre care una de aur şi două de argint au fost obținute la canotaj, iar una de argint la scrimă (spadă). Dintre aceste medalii, fetele au câștigat două, iar băieții tot atâtea.