Străbate toată lumea pentru Ana

30 decembrie 2014 20:33   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Apărută parcă din senin, în luna septembrie, povestea de dragoste dintre frumoasa tenismenă Ana Ivanovic şi căpitanul lui Bayern şi al naţionalei Germaniei, Bastian Schweinsteiger continuă la intensitate maximă.

Cei doi se află în aceste zile în Australia, acolo unde Ana Ivanovic îşi finalizează pregătirea pentru startul sezonului 2015 – primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, e la doar trei săptămâni distanţă – iar iubitul ei o însoţeşte la fiecare şedinţă de pregătire. Chiar dacă până acum cei doi nu au făcut declaraţii legate de relaţia lor, nici nu s-au ferit să-şi arate dragostea. De altfel, în drum spre Melbourne, ei au acceptat să facă o fotografie cu un pasager, care, evident, a ajuns imediat după aterizare direct pe reţelele de socializare. Din păcate pentru Schweinsteiger, el nu va putea să-şi şi încurajeze iubita la turneele de început ale anului, căci va trebui să se întoarcă în Germania pentru a relua pregătirile alături de coechipierii săi de la Bayern. 

Legătura dintre Ana şi Bastian (30 de ani) a fost dezvăluită în luna septembrie, atunci când cei doi au fost surprinşi plimbându-se, mână în mână, pe străzile din New York, imediat după terminarea US Open. Apoi, pe 6 noiembrie, ziarele germane au scris despre gestul campionului mondial, care a zburat la Belgrad cu un avion privat pentru a fi alături de iubita lui în ziua în care aceasta a împlinit 27 de ani.

El a avut o iubită timp de 7 ani

Toată lumea a fost şocată de legătura dintre Ana şi Bastian. Aceasta deoarece el era cunoscut ca unul dintre cei mai fideli fotbalişti din Germania, având o legătură de 7 ani cu fotomodelul german Sarah Brandner. Aceasta fusese prezentă în tribune alături de alte iubite ale jucătorilor nemţi în luna iulie, atunci când Germania, cu Bastian titular, a câştigat titlul mondial după o finală câştigată cu 1-0 contra Argentinei. La mai puţin de două luni, fotbalistul începea deja relaţia cu Ana Ivanovic, care, la acea dată, nu avea iubit.

Mai multe