Surpriză uriaşă în Superbowl 2018: David şi Goliat, în variantă americană

5 februarie 2018 11:10   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Mare favorită la câştigarea Superbowl, finala campionatului de fotbal american, New England Patriots a cedat surprinzător în faţa unei echipe, Philadelphia Eagles, considerată victimă sigură înaintea meciului disputat noaptea trecută la Minneapolis. Practic, am asistat la o ecranizare a celebrei lupte biblice dintre micul David şi uriaşul Goliat, încheiate cu triumful omului obişnuit contra unui gigant.

Finala din 2018 a propus un duel aparent dezechilibrat, între marea favorită New England Patriots şi „cenuşăreasa” Philadelphia Eagles, o franciză care n-a triumfat niciodată în NFL.

Cu o victorie în noaptea de duminică spre luni, „patrioţii” puteau deveni cea mai galonată echipă din istoria acestui sport. New England căuta al şaselea succes în Superbowl începând din 2001 şi al doilea consecutiv. O singură altă grupare, Pittsburgh Steelers, mai avea şase trofee în vitrină, jucând însă mai puţine finale. De asemenea, vedeta Tom Brady era la un singur pas de al şaselea trofeu personal, record absolut.

Provocarea uriaşă a celor de la New England Patriots a stat încă o dată pe umerii „bunicului” Brady, care a împlinit 40 de ani în luna august.

La al optulea Superbowl din carieră, performanţă pe care n-a mai atins-o nimeni, Tom Brady n-a reuşit însă să-şi ducă echipa spre un succes aşteptat de toată lumea. Mult mai inspirat a fost omologul său de la Philadelphia, Nick Foles, Eagles impunându-se  după un meci spectaculos cu 41-33.

La capitolul victorii, Tom Brady a rîmas cu o colecţie de cinci titluri supreme, toate cu New England. Un singur jucător, Charles Haley, are un CV similar.

Mai multe