Țara Galilor, Grand Slam după 7 ani în Turneul Celor 6 Națiuni

17 martie 2019 18:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cel mai important turneu anual de rugby din lume, ”Turneul Celor 6 Națiuni”, are o nouă campioană. Țara Galilor a cucerit titlul după o pauză de 6 ani, reușind și Marele Șlem, adică terminând competiția doar cu victorii.

În ultima etapă, galezii au întâlnit Irlanda, la Cardiff, într-un meci care s-a jucat cu trofeul pe masă la propriu. Încurajați de 75.000 de spectatori, galezii au învins cu scorul de 25-7 (16-0) Irlanda, una dintre cele mai în formă echipe din lume, terminând turneul fără înfrângere și ajungând la al 14-lea meci câștigat consecutiv. Ceea ce, în perspectiva Cupei Mondiale care va avea loc la toamnă, este extrem de încurajator. Festivitatea de premiere, efectuată chiar pe teren, a adus o ”explozie” de bucurie atât în teren cât și în tribune, oameni în toată firea plângând în momentul decernării trofeului. Pentru galezi, acesta a fost al 12-lea Mare Șlem reușit în istorie și primul după o pauză de 7 ani.

Turneul s-a încheiat cu un meci care va rămâne mult timp. La Londra, Anglia și Scoția au terminat la egalitate, 38-38, după ce oaspeții au reșit cea mai mare revenire din istoria competiției. Englezii conduceau cu 31-0 în minutul 30, dar s-au trezit conduși cu 38-31 în minutul 75. Gazdele au egalat abia în prelungiri, printr-un eseu transformat.

Mai multe