Tăriceanu a participat la cursa de viteză de la Sinaia - FOTO

25 iulie 2010 13:32   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Etapă a 8-a a Campionatului Naţional de viteză în coastă de la Sinaia a debutat astăzi, la 13.30. Pe lista participanţilor se află şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care conduce o Lancia Fulvia din 1967. Este a doua ediţie organizată la Sinaia, pe singurul circuit urban de viteză în coastă din ţară.

UPDATE:

15.30 - În clasamentul după prima manşă, Călin Popescu Tăriceanu (Lancia Fulvia, timp: 2:55,546) se clasase pe locul al patrulea, după Ganescu Costin (Porsche 911, timp: 2:35,081), Popescu Horia (Alpine Renault A110, timp: 2:35,791) şi Stoian Ion Cristian (Opel Rekord, timp: 2:43,239)

15.00 - În jurul orei 15.00, şi-a făcut simţită prezenţa printre spectatori şi Petre Roman, însoţit de soţia lui, Silvia Chifiriuc, şi copil, pe care îl plimbau în landou.

Sâmbătă noapte a plouat torenţial în staţiunea de pe Valea Prahovei. Aşadar, toţi cei 64 de concurenţi înscrişi în cursa de astăzi au avut mari emoţii.

Chiar şi Călin Popescu Tăriceanu a declarat că s-a temut că nu se va usca în timp carosabilul: „Mă bucur că s-a uscat asfaltul până la urmă, înainte să înceapă antrenamentele.

"Am emoţii pentru prima manşă, mai ales că, de două zile, am tot avut probleme la maşină, la cutia de viteze. Sper să mă clasez măcar pe locul al treilea. Cred că pe primele două locuri vor fi două maşini, pe care eu le consider imbatabile. Sunt din altă zonă de performanţă. E vorba despre un Porsche 911 T şi un Renault Alpine A 110". Călin Popescu Tăriceanu concurează la categoria I, dedicată maşinilor istorice.

Nu doar fostul premier a avut probleme la maşină. Şi campionul Trofeului Sinaia Forever în Campionatul Naţional de viteză în coastă de anul trecut, Titi Aur, a întâmpinat ceva dificultăţi tehnice încă din prima zi de concurs, în etapa a 7-a de vineri. Maşina lui, un Mitsubishi Lancer EVO 9, cu care participă în grupa H5, a fost aseară ultima care a intrat în parcul auto după verificări.

De asemenea, Daniel Onoriu, concurent la aceeaşi grupă H5, a avut probleme cu maşina sa, un Mitsubishi Lancer EVO 5. Defecţiunile de la planetară s-au confirmat şi astăzi, când, la începutul cursei, a ieşit de pe traseu.

Cursa de viteză în coastă a Trofeului Sinaia Forever este organizată de Primărie şi de clubul Autosport Fair Play şi sponsorizat de Kiss FM şi Kia România.

Primarul Vlad Oprea în schimb nu a participat la competiţie doar în calitate de organizator, ci şi de concurent. El este înscris la categoria H3, conduce un Logan şi s-a clasat în etapa de vineri pe locul al treilea. Este la a doua participare pe acest traseu, după ce a debutat ca pilot anul trecut, şi a declarat că îşi doreşte ca Trofeul Sinaia Forever să transforme oraşul pe care-l conduce într-unul ca Monte Carlo: "Ceea ce mă bucură cel mai mult e că oraşul e plin de oameni. Nu mai e nici un loc de cazare la nici o pensiune, la nici un hotel. Sunt oameni nu numai din Sinaia, ci de pe toata Valea Prahovei. Îmi doresc ca Sinaia Forever să devină o tradiţie. Şi prin acest eveniment, Sinaia se apropie mai mult de Monte Carlo. Sunt în jur de 15.000 de turişti. S-au făcut rezervări chiar cu o lună-două înainte".

Mai multe