TAS a respins apelul lui Stefan Schumacher

25 ianuarie 2010 17:37
Ultima actualizare:
Stefan Schumacher are motive să fie îngândurat după aflarae deciziei TAS

Tribunal de arbitraj al sportului (TAS) a respins apelul ciclistului german Stefan Schumacher, suspendat doi ani pentru dopaj, a anunţat luni avocatul sportivului.

TAS a modificat totuşi data expirării suspendării, aducând-o pe 20 august 2010 (iniţial era ianuarie 2011), a precizat avocatul Michael Lehner.

Schumacher, găsit dopat în Turul Franţei 2008, mai poate să se adreseze doar celei mai înalte instanţe judiciare elveţiene, tribunal federal, a precizat Lehner.

Schumacher a fost declarat pozitiv la EPO Cera la controalele efectuate înaintea startului şi într-una din zilele de repaus din Turul Franţei 2008. De asemenea, el a fost declarat pozitiv la aceeaşi substanţă şi la controlul efectuat în timpul JO de la Beijing, anunţ făcut de CIO în luna aprilie 2009.

Decizia TAS, aşteptată în decembrie, a fost amânată în mai multe rânduri.

Mai multe