Tasmania, cucerită de românce

13 ianuarie 2017 19:44   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Jucătoarele de tenis din România domină turneul de 250.000 de dolari de la Hobart. Găzduită de oraşul din inima Tasmaniei, competiţia are azi câte o româncă în fiecare finală.

La simplu, Monica Niculescu nu a transpirat nici o picătură în semifinale, deoarece adversara ei, ucraineanca Lesia Ţurenko, a fost nevoită să se retragă din cauza unei viroze. Astfel, Monica a devenit prima româncă dintr-o finală de simplu în sezonul 2017. Iar Niculescu are şanse mari de a cuceri al patrulea trofeu al carierei, adversara ei din ultimul act fiind belgianca Elise Mertens, venită din calificări, şi locul 127 mondial. Indiferent de rezultat, Monica are asiguraţi 21.400 de dolari şi va urca cel puţin până pe locul 32 în lume.

La dublu, lucrurile stau la fel de bine pentru noi. Raluca Olaru şi partenera sa, ucraineanca Olga Savciuk, s-au calificat pentru a doua oară consecutiv în finala de dublu a unui turneu WTA în acest an. Ele au învins în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-2, perechea Mandy Minella/ Anastasija Sevastova. În finala programată azi, Olaru şi Savciuk vor juca împotriva perechii Gabriela Dabrovski/ Zhaoxuan Yang.

Mai multe