Tecău, briliantul român de la Wimbledon, a ajuns în finală!

1 iulie 2010 19:28   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Tenis Horia Tecău rescrie istoria tenisului românesc pe iarba londoneză, alături de suedezul Robert Lindstedt. Cei doi vor juca finala la dublu, după ce au trecut în trei seturi, scor 6-4, 7-5, 6-2, de perechea argentiniană Juan Ignacio Chela şi Eduard Schwank.

De mult nu am mai văzut un jucător român, indiferent de sport, degajând atâta siguranţă, mai ales în momentele cheie. Tecău servea aşi, returna fabulos în cross, dicta jocul şi era în permanent dialog cu parterenul său Robert Lindstedt. De sub cozorocul şepcii sale imaculate privea cu îndârjire dincolo de fileu, vrând parcă să muşte din perechea argentiniană. Şi a făcut-o cu sete.

Un joc care i-a impresionat atât de mult pe comentatorii britanici ai BBC încât l-au catalogat drept „briliant". „Tecău este cel mai bun jucător de pe teren astăzi. El este liderul şi el vorbeşte de cele mai multe ori stabilind tactica", au spus cei de la BBC.

A servit şi cu 200 de km pe orăServiciul a fost punctul forte al perechii româno-suedeze, care nu a cedat în total decât opt puncte pe propriul serviciu. Argentinienii Chela şi Schwank nu au avut nicio şansă de break, iar Horia Tecău a trimis în terenul advers câteva bombe de peste 200 de kilometri la oră.

Românul rescrie istoria tenisului românesc fiind primul reprezentant al României într-o finală de Grand Slam după perechea Virginia Ruzici - Ion Ţiriac, în finala de dublu mixt de la Roland Garros, în 1979. La Wimbledon, tot Ruzici a jucat finala feminină în în 1978 iar Năstase a atins-o pe cea masculină de simplu, în 1976. Singurul român care a câştigat la dublu pe iarba londoneză a fost tot Ilie Năstase, cu Jimmy Connors în 1973.

În finală Tecău şi Lindstedt vor juca cu dublul Jurgen Melzer(Austria) / Philipp Petzschner(Germania), cei care în semifinale i-au eliminat pe capii de serie numărul 7, Wesley Moodie (Africa de Sud) şi Dick Norman (Belgia)

Mai multe