Tenis de masă/România, campioană europeană de junioare şi cadete
21 iulie 2010 10:37
Alte sporturi
Ultima actualizare:
În finala probei de junioare pe echipe, Camelia Poştoacă, Cristina Hîrîci, Andrada Vincze şi Roxana Istrate, antrenate de Elena Sebe, au învins principala favorită, Germania, cu scorul de 3-2.
Este pentru al doilea an consecutiv în care junioarele noastre reuşesc să câştige medaliile de aur, după titlul cucerit anul trecut, la Praga. Totodată, aceasta este a 101-a medalie din istorie pentru România la juniori şi al nouălea titlu european în proba feminină pe echipe.
În proba cadetelor, România a dispus în finală de Rusia, cu scorul de 3-0, punctele fiind reuşite de Bernadette Szocs şi Irina Ciobanu. Aceasta este a 72-a medalie cucerită de cadeţii români şi al optulea titlu european pe echipe.