Tenis suspendat pe faţada unui zgârie-nori

28 aprilie 2011 16:11   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Open-ul de la Madrid rămâne şi anul acesta unul dintre turneele de top ale circuitului mondial de tenis. Premiile, de pildă, sunt substanţiale, ele fiind în jur de 3 milioane de euro atât la masculin, cât şi la feminin.

Vezi şi:

Maria Marinescu, la prânz cu familia Ţiriac?

Raluca Sandu despre relaţia cu Ţiriac: «A fost ceva serios»

Cât câştigă Ion Ţiriac datorită companiei sale de aviaţie pentru VIP-uri

De succesul de care se bucură această întrecere nu este deloc străin Ion Ţiriac, organizatorul său, omul de afaceri român ştiind cum să-şi vândă marfa.

Pentru a promova întrecerea, echipa lui a întins pe faţada unuia dintre zgârie-norii din Madrid o pânză de culoare bleu, cu marcajul unui teren de tenis.

Cei doi acrobaţi au simulat jocul de tenis

Apoi, doi alpinişti au "început" să schimbe mingi fără să le pese că se aflau la circa 60 de metri înălţime.

În urmă cu circa trei săptămâni, Ion Ţiriac a uluit lumea tenisului prezentând noul trofeu care va fi acordat câştigătorului turneului din capitala Spaniei.

Terenul a fost suspendat la 60 m înălţime

Acesta are forma unui sceptru, cu 32 de mici rachete aşezate în spirală şi cu 33 de diamante încrustrate!

De asemenea, omul de tenis a anunţat că va integra sistemul "Hawk-Eye" la această întrecere şi că doreşte să schimbe structura mingilor - "aş vrea ca ele să fie cu 10-15% mai groase pentru a încetini jocul".

Suprafaţa de joc era albastră, aşa cum îşi dorea Ţiriac să vopsească zgura

La Mutua Madrid Open vor participa vedetele tenisului în frunte cu Rafael Nadal, Novak Djokovici, Roger Federer şi Andy Murray.

La feminin, printre participante se numără şi Alexandra Dulgheru.

Mai multe