Tragedie în sport! Fotbalistul Piermario Morosini a murit după ce a suferit un infarct pe teren! -VIDEO

15 aprilie 2012 6:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

"A suferit un stop cardiac. Era deja mort când a ajuns la spital. Am încercat să-l resuscităm, dar nu şi-a mai revenit", a afirmat medicul De Blasi, de la spitalul Santo Spirito de Pescara.

În minutul 31 al meciului de sâmbătă, Morosini s-a prăbuşit pe teren, medicii celor două echipe intervenind imediat. Jucătorului i s-a făcut masaj cardiac chiar pe teren, iar apoi a fost transportat la spital.

Conform Gazzetta dello Sport, în momentul în care s-a prăbuşit, jucătorul era departe de minge şi niciun adversar nu era în preajma lui. El a început să se clatine şi apoi a căzut pe teren, însă a încercat să se ridice de două ori. Jurnalul italian susţine că ambulanţa era blocată de o altă maşină la intrarea în stadion, reuşind cu greu să ajungă la teren.

Potrivit presei italiene, în momentul în care lui Morosini i s-a făcut rău, un spectator a leşinat, fiind de asemenea transportat la spital.

Morosini era conştient când a fost urcat în ambulanţă, a afirmat un oficial de la Pescara: "M-a privit în ochi când l-am urcat în ambulanţă. Ştiu că a căzut pe teren, a încercat să se ridice, iar apoi a căzut iar", a declarat Danilo Iannascoli.

Gazzetta dello Sport a mai anunţat că ambulanţa a ajuns cu întârziere la teren, deoarece era blocată de un alt automobil în faţa stadionului.

Piermario Morosini avea 25 de ani, fiind împrumutat la Livorno de către gruparea Udinese.

Meciul Pescara - Livorno a fost suspendat, iar la toate partidele din campionatul Italiei din acest weekend se va ţine un moment de reculegere.

Citeşte şi: Zi de doliu în sportul mondial! Voleibalista Veronica Gomez a murit după un stop respiratoriu -VIDEO

Mai multe