Transfer important pentru CSM Bucureşti: Florin Vlaicu este "tigru"
CSM Bucureşti a obţinut serviciile rugbistului Florin Vlaicu, acesta revenind la gruparea bucureşteană după aproape doi ani.
“Clubul din Capitală l-a adus pe Florin Vlaicu, de la Steaua, echipa care le-a suflat " tigrilor" medalia de bronz în campionatul trecut. În vârstă de 32 de ani, el e primul rugbyst român care a depăşit 100 de selecţii la echipa naţională şi care se află în topul celor mai buni 10 sportivi la nivel mondial din punct de vedere al punctelor marcate în carieră”, se arată pe site-ul CSM Bucureşti.
Florin Vlaicu s-a declarat încântat de revenirea la CSM. "Sunt bucuros că m-am întors, am revenit acasă şi toate gândurile sunt să facem un sezon bun, să o luăm pas cu pas şi să câştigăm campionatul. Nu mai am mult de jucat şi mi-aş dori să termin într-un fel frumos. Am revenit la CSM pentru că m-a încântat proiectul. Ştiu că anul acesta nu au avut rezultatul pe care şi-l doreau şi sperăm ca în sezonul viitor să terminăm sus. Este un drum lung, dar tot ce ne dorim e ca noi să avem medaliile de campioni", a spus Vlaicu.