Transferul anului în sportul românesc vine din handbal

30 mai 2021 13:00   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Transferul de senzație din sportul românesc nu are în prim-plan un reprezentant al fotbalul, ci al handbalului! Antrenorul formației SCM Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera, va pregăti din sezonul următor una dintre forțele Europei, echipa feminină ȚSKA Moscova!

După cum a informat digisport.ro, tehnicianul în vârstă de 41 de ani a semnat un contract pe un an, cu opțiune de prelungire cu încă un sezon, dar care se activează doar dacă rusoaicele vor cuceri în premieră Liga Campionilor! Deocamdată, echipa a jucat în acest weekend în Final Four-ul de la Budapesta, unde a fost învinsă în semifinale, cu 33-30, de Kristiansand.

Antrenor la SCM Râmnicu Vâlcea în ultimii trei ani, Pera a fost primul antrenor român care a reușit să întrerupă supremația formației CSM București, cucerind două titluri consecutive cu oltencele. Drept urmare, a jucat și în Liga Campionilor, ajungând anul acesta în optimile de finală, unde echipa lui a fost eliminată chiar de ”tigroaice”. Ironia sorții face ca apoi bucureștencele să fi fost învinse în sferturi chiar de viitoarea formație a lui Pera, ȚSKA.

Mai multe