Trei nemulțumiri legate de amânarea turneului de la Roland Garros 2020
Tenisul mondial este bulversat de o decizie luată parcă din senin de organizatorii turneului de la Roland Garros. Aceștia au anunțat că au decis să amâne turneul cu patru luni, luând prin surprindere și deranjând pe toată lumea.
În mod normal, turneul parizian urma să aibă loc în intervalul 24 mai – 7 iunie, dar francezii au anunțat, fără a se consulta cu nimeni, că ediția din acest an se va disputa în perioada 20 septembrie - 4 octombrie. Click! vă prezintă trei probleme generate de această mutare.
Jucătorii ar evolua pe zgură direct de pe ciment
Calendarul tenisului mondial și poziționarea turneelor de Grand Slam urmează o anumită logică, astfel încât sportivii să aibă meciuri în picioare pe o anumită suprafață înainte de a juca la un Mare Șlem. Mutarea Roland Garros-ului în septembrie, imediat după US Open, care are loc pe ciment, înseamnă că sportivii să joace la o competiție pe zgură fără a avea nici măcar un meci în picioare pe această suprafață, ceea ce a atras deja critici din partea antrenorilor sau jucătorilor.
9 turnee sunt în pericol după amânarea Roland Garros-ului
Perioada aleasă de organizatorii French Open cade peste alte competiţii programate în mod tradiţional în acele date. Astfel, în acele săptămâni în calendarul ATP sunt programate turneele de la Metz, Sankt Petersburg, Chengdu, Sofia și Zhuhai, iar în calendarul WTA competițiile de la Guangzhou, Seul, Tokyo şi Wuhan. Toate riscă să se desființeze, pentru că nu ar atrage nici un sponsor din moment ce toți jucătorii și toate jucătoarele din prima sută mondială vor fi prezenți la Roland Garros.
Laver Cup nu vrea să renunțe la poziție
În intervalul 25-27 septembrie era programat să se dispute, la Boston, Laver Cup, cel mai spectaculos și așteptat turneu demonstrativ al sezonului. Inițiată de Roger Federer, competiția pune față în față Europa și Restul Lumii, şi este momentul unic în care cele mai mari vedete ale tenisului fac echipă în decursul anului. De-a lungul timpului au jucat la Laver Cup, pe lângă nelipsitul Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și mulți alți campioni ai circuitului. Ei bine, organizatorii nu vor sub nici o formă să modifice datele de disputare și nu ar fi exclus ca nume importante din circuit să prefere banii din Laver Cup unui turneu pe zgură în plină toamnă, fie el și de Grand Slam.