Trişează Rafael Nadal?
Interviatorul: „Te-ai uitat la staff şi erai atât de nervos că ai întrebat: „Unde? Unde să servesc?" A fost aşa de greu?"Nadal: „Era ultimul game când serveam pentru meci... Nu ştiam unde să servesc. În centru, mai jos, pe mijloc sau să încerc clasicul serviciu şi apoi să vin cu forehand-ul. Ei mi-au spus să servesc larg şi aşa am făcut"
Asemenea indicaţii din partea staffului sunt împotriva regulamentului, iar Nadal ştie asta şi nu este la prima abatere.
În 2006, Roger Federer s-a plâns că unchiul lui Nadal, Toni, l-a sfătuit din lojă pe iberic la unul dintre confruntările sale. „Frustrarea mea se îndrepta către Toni. Nu l-am acuzat pe Nadal că a trişat", a explicat atunci elveţianul.
La Wimbledonul de anul acesta, spaniolul a fost amendat cu 2.000 de dolari pentru că a primit indicaţii de la antrenor în timpul rundei a treia. La conferinţa de presă de după partidă, Nadal a recunoscut că „Toni vorbea câteodată prea mult, dar asta se întâmpla în trecut...dar azi nu a vorbit, după părerea mea".