Tsitsipas face pauză și câștigă!

2 septembrie 2021 14:35   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În turul 3 al turneului de grand slam de la New York a ajuns și Stefanos Tsitsipas. Aflat pe locul 3 mondial, grecul s-a impus cu 6-3, 6-4, 6-7/4, 6-0 în faţa francezului Adrian Mannarino (44 ATP). În cele două ore şi 44 de minute de joc, Tsitsipas a reuşit din nou să-şi enerveze adversarul, dar şi publicul.

După ce a pierdut al treilea set, acesta a plecat la vestiare să se schimbe. De data asta, el şi-a luat o pungă transparentă în care se aflau lucrurile şi a revenit fără aceasta, pentru a pune astfel capăt suspiciunilor legate de pauzele sale dese. În turul precedent, Tsitsipas a fost acuzat de Andy Murray că a solicitat pauze pentru a-l scoate din ritm. Scoțianul a declarat după acel meci pierdut: ”Aş fi preferat să spun lucruri bune despre al treilea jucător al lumii, dar el a abuzat de toate aceste reguli care permit ruperea ritmului. Nu din întâmplare a luat aceste pauze... Știe ce a făcut. Mi-am pierdut tot respectul pentru el", a spus Murray. Tsitsipas, în schimb, a afirmat că va răspunde doar în privat şi a reamintit că nu a încălcat nicio regulă.

Mai multe