Turneul WTA de la București nu se va mai disputa anul acesta

3 aprilie 2020 16:13   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Vicepreședinte al Federației Române de Tenis (FRT), George Cosac a declarat pentru Agerpres că ediția din acest an a turneului WTA de la București nu se va mai desfășura. Oficialul a spus că nu există posibilitatea amânării întrecerii programate pentru perioada 13-19 iulie în contextul actual, când tot mai multe competiții sportive, inclusiv din tenis, sunt anulate din cauza pandemiei de Covid-19. Cosac a menționat pentru aceeași sursă că FRT va negocia cu proprietarul turneului, maghiarul Jeno Marky, disputarea la București a ediției 2021.

Încă din februarie trecut situația BRD Bucharest Open era incertă, unii anunțând încă de atunci că acesta nu se va mai disputa în această vară. Lucrurile s-au lămurit acum, în plină criză mondială. "Este exclus să se mai ţină turneul feminin BRD Bucharest Open în condiţiile acestei pandemii. De altfel, noi nu mai aveam nicio înţelegere cu proprietarul turneului (n.r. - maghiarul Jeno Marky), pentru că în 2019 semnasem doar pentru un an. Anul acesta, pentru organizarea în continuare a turneului la Bucureşti, urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Aşa că este exclus să mai organizăm anul acesta. Nici nu am apucat să ne aşezăm la masă. Turneul mai figurează pe site-ul WTA, dar e o chestiune din oficiu care a rămas acolo", a declarat pentru Agerpres George Cosac, care s-a referit și la viitorul circuitul mondial de tenis: ”Oricum, eu cred că se vor reseta foarte multe... Și legat de numărul de turnee, de competiţii. Și legat de sistemul de punctaj şi aşa mai departe. Şi atunci, aşteptăm să treacă timpul ca să vedem cum se aşază lucrurile. Abia când se va relua calendarul competiţional vom şti şi noi ce se poate face şi ce nu pentru 2021. Să sperăm că scăpăm cu toţii sănătoşi din toată nebunia asta şi apoi vom vedea ce va mai fi".

Mai multe