”U” Cluj a debutat cu o victorie în faza grupelor Ligii Campionilor la baschet, 66-60 cu Daruşşafaka Basketbol
Formația masculină de baschet ”U” Banca Transilvania Cluj a câștigat cu 66-60 (14-21, 18-10, 21-16, 13-13), marţi, 5 octombrie, pe teren propriu, meciul cu formaţia turcă Daruşşafaka Basketbol, programat în prima etapă din Grupa G a Basketball Champions League. În runda următoare, în 18 octombrie, ”U” va întâlni, în deplasare, pe Happy Casa Brindisi.
Debutantă în competiție la acest nivel, gruparea transilvană s-a desprins în câștigătoare în „sfertul” cu numărul 3. Aceasta a folosit următorul grup de jucători: Karel Guzman (4 puncte / 6 recuperări / 2 pase decisive), Giordan Watson (2/1/3), Andrija Stipanovic (8/2/6), Stefan Bircevic (8/5/3), Dustin Hogue (9/8/1), Elijah Stewart (18/6/0), Patrick Richard (17/2/2/) și Luca Colceag (0/1/0). De partea cealaltă, cel mai bun jucător a fost Nathan Boothe (14 puncte, 5 recuperări, două pase decisive).Al doilea meci din Grupa G este programat astăzi (miercuri, 6 octombrie), între Happy Casa Brindisi (Italia) şi Hapoel Holon (Israel).”U” BT Cluj evoluează în premieră în grupele BCL, la a patra încercare de a trece de preliminarii. Formația transilvană a câştigat turneul preliminar al competiţiei, în septembrie, la Peristeri.