Un nou scandal de dopaj în haltere: pierdem două medalii olimpice cucerite în 2012

11 ianuarie 2020 20:05   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Un nou scandal de dopaj umbrește sportul din România. Medaliați cu argint, respectiv bronz la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, Roxana Cocoș și Răzvan Martin ar fi fost depistați pozitiv.

Conform site-ului insidethegames.biz citat de news.ro, cei doi sportivi români au fost depistaţi pozitiv după reanalizarea eşantioanelor de la JO londoneze şi astfel riscă să piardă medaliile castigate. Cei doi ar fi fost depistaţi pozitivi cu stanozolol. La acea competiție, Roxana Cocoş (30 de ani) a cucerit argintul la categoria 69 de kilograme, iar Răzvan Martin (28 de ani) bronzul la 69 de kilograme. Ambii sportivi sunt acum retrași din activitate, ceea ce înseamnă că nu vor suferi dacă vor fi suspendați. În schimb, vor pierde banii cuveniți medaliilor olimpice cucerite din renta viageră.

Conform sursei menţionate, toate naţiunile cu trei sau mai mult cazuri pozitive la retestarea probelor de la JO 2008 sau JO 2012 sunt pasibile de o suspendare pe un an, sancţiune primită deja de China, Turcia, Ucraina, Armenia, Belarus, Moldova, Azerbaidjan, Rusia şi Kazahstan. România a mai avut un caz descoperit pozitiv după reanalizarea eşantioanelor de la Londra: Florin Croitoru, așa că Federația Română de Haltere riscă același lucru exact în anul olimpic. Comitetul Internațional Olimpic recurge la această metodă a reanalizării eșantioanelor sportivilor de la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 și Rio 2016 deoarece de atunci până acum tehnologia de depistare a trișorilor s-a dezvoltat.

Mai multe