Una pentru toate şi toate pentru una!
Care a fost cel mai greu meci pe echipe de la Mondiale?
Ana Maria Brânză: Toate au fost grele: Emoţiile au început de la meciul cu Ucraina, capital a fost cel cu Franţa pentru că ne-am dorit să le învingem în faţa propriilor suporteri şi totul a culminat cu finala în faţa Germaniei.
Anca Măroiu: Cu siguranţă primul meci. Pentru că e foarte important cum intri în competiţie, cum te încălzeşti.
Simona Alexandru: Meciul cu Ucraina pentru intrare în primele 8. Le cunoşteam şi ne cunoşteau foarte bine, astfel că a fost un pic mai dificil să le batem.
Loredana Iordăchioiu: Meciul cu Franţa. A fost cel mai tensionat pentru că jucam şi împotriva publicului.
Care a fost momentul-cheie al finalei?
A. B: Ultimul asalt, cu Duplitzer, dar am simţit de la început că o pot domina. A trecut vremea când mă impresiona statura şi forţa ei! Am simţit că sunt mai puternică.
A.M: Cred că pe la jumătatea meciului când avantajul a început să rămână în favoarea noastră, iar adversarele noastre şi-au dat seama că nu mai pot ţine pasul cu noi.
S.A.: Încă de la începutul meciului pentru că am reuşit să tragem tactic şi nu să ne aruncăm. Asta ne-a dat încredere!
L.I.: Întreg meciul a fost unul echilibrat, însă nu a existat moment să intru în panică. Fiecare asalt a fost decisiv.
Dar cel mai dificil moment pentru tine?
A.B.: Scurgerea ultimelor 15 secunde în care simţeam că visul s-a realizat şi doar acele secunde ne împiedicau să ne bucurăm.
A. M.: La începutul zilei pentru că a trebuit să mă încălzesc intens. Am avut ceva probleme, dar doctorul nostru a reuşit să mă pună pe picioare.
S. A.: Penultimul atac. Eu în faţă cu Sozanska. Am intrat la egalitate şi mi-am zis că trebuie să cobor de pe planşă cu o tuşă în faţă. Atunci m-am concentrat 100%. Nu mai ştiam nimic ce se întâmplă în jurul meu.
L.I.: Pentru mine a fost meciul de la individual în faţa franţuzoaicei care m-a şi eliminat în optimi. Publicul a fost infernal, eu nici nu mai auzeam indicaţiile antrenorului de lângă planşă.
Ai avut probleme de sănătate în timpul competiţiei de la Paris?
A.B.: Nu am avut probleme grave de sănătate deşi toţi s-au speriat când am căzut în finală. Sunt aptă 100% pentru următoarele provocări.
A.M.: M-am accidentat la spate, dar domnul doctor a reuşit să mă pună pe picioare.
S.A.: Eu nu am avut probleme. Abia a doua zi după finală m-am trezit cu dureri şi le-am zis fetelor: „Numai părul din cap nu mă doare, în rest tot!". Asta din cauza încordării.
L.I.: Când eşti sportiv de performanţă tot timpul te mai doare ceva, dar când concurezi nu mai simţi nimic. Am avut ceva probleme cu gâtul, dar până în ziua concursului mi-au trecut.
Ce talisman ai avut la aceste Mondiale?
A.B.: Nu am avut niciunul. Nici măcar pe Aiurel.
A.M.: Salutul nostru cu siguranţă ne-a ridicat semnificativ moralul.
S.A.: O brăţară de la Curtea de Argeş dăruită de sora mea.
L.I.: O fotografie a tatălui meu pe care o port tot timpul la mine, în amintirea lui.
Cui dedici medalia de aur?
A.B.: Tuturor celor care ne-au ajutat. De la antrenori, la echipa medicală care a avut nopţi albe din cauza problemelor noastre, la familiile şi prietenii care ne-au susţinut necondiţionat până la orice om care ne-a adus un zâmbet.
A.M.: Am o listă lungă: familia, soţul meu, antrenorii, medicii şi tuturor celor care au avut încredere în mine că pot obţine această minunată performanţă.
S.A.: Antrenorului meu, Cornel Milan. Este meritul dânsului pentru tot ce am făcut la aceste Mondiale.
L.I.: Familiei mele care m-a susţinut şi m-a încurajat tot timpul.
Cea mai frumoasa amintire de la Paris?
A.B.: Medalia şi faptul că am reuşit să fim o echipă.
A.M.: Momentul în care imnul României a cântat pentru noi.
S.A.: Prima treaptă a podiumului. Când ajungi acolo sus, uiţi de toate!
L.I.: Momentul de pe podium când toate bliţurile erau pe noi şi se auzea imnul.
Aveţi două săptămâni de vacanţă. Cum le veţi petrece?
A.B.: Cu familia şi iubitul meu. Pentru un timp o sa înlocuiesc sala de scrimă cu bazinul de polo! Renunţ la statutul de spotiv în favoarea celui de susţinător (n.r. - iubitul Anei este poloistul Pavel Popescu).
A. M.: Mă voi duce la părinţii mei acasă, unde o să mă odihnesc binemeritat.
S.A.: După ce am fost atâta timp plecată de acasă, nici nu mă gândesc să mai plec iar pe undeva. Voi sta cu familia şi prietenul meu, Dragoş Gherman, fost handbalist.
L.I.: Deocamdată vreau să mă odihnesc şi să stau cât mai mult cu familia. Nu am programat nicio deplasare pe undeva. Vom vedea în zilele următoare!
Ana Maria Brânză
Are 25 de ani şi s-a născut în Bucureşti. Din anul 2007 este maestru emerit al sportului.
Cea mai importantă performanţă din carieră e medalia de argint de la Beijing din 2008
Loredana Iordăchioiu
Are 26 de ani şi a fost responsabilă cu încurajările la Paris.
Ea susţine că totul a ieşit cum a trebuit din cauza faptul că au reuşit să fie unite, o adevărată echipă.
Simona Alexandru
Este cea mai tânără componentă a echipei, având 25 de ani.
Sportiva susţine că aurul de la Paris este cea mai importantă realizare a carierei sale.
Anca Măroiu
Este veterana lotului. La 27 de ani, sportiva spune că medalia de aur de la Paris este cea mai importantă realizare a carierei sale, recompensa a 18 ani de muncă.