UPDATE 6-0, 6-2! Halep a spulberat-o pe Serena Williams

22 octombrie 2014 10:52   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul 4 WTA, joacă azi, de la ora 11.00, împotriva americancei Serena Williams, locul 1 WTA, în etapa a doua a Grupei Roşii de la Turneul Campioanelor, competiţie care se desfăşoară la Singapore.

UPDATE / FInal de meci! Simona Halep obţine cea mai importantă victorie a carierei, 6-0, 6-2 cu Serena Williams.

UPDATE / 5-2! Halep serveşte pentru victorie!

UPDATE / 4-1 pentru tenismena noastră! Halep e la doar două ghemuri de victorie.

UPDATE / Williams sparge gheaţa şi câştigă primul ghem după opt consecutive trecute în contul lui Halep. 2-1 pentru româncă în setul doi.

UPDATE / Setul doi pare să aibă aceeaşi desfăşurare. 2-0 pentru Halep!

UPDATE / Incredibil! Simona Halep a câştigat primul set cu 6-0 în faţa liderului mondial.

UPDATE / Coşmarul lui Williams continuă. Halep conduce cu 5-0!

UPDATE / 3-0 pentru Halep! Serena Williams nu se regăseşte şi face greşeală după greşeală.

UPDATE / Meciul a început perfect pentru Halep, care a câştigat pe serviciul americancei. 1-0!

UPDATE / Primul meci al zilei la Sinagapore s-a încheiat cu victoria dublului Alla Kudriavţeva/Anastasia Rodionova. Urmează meciul Simonei Halep cu Serena Williams!

Sesiunea de miercuri a început la ora 08.30, cu partida de dublu dintre Alla Kudriavţeva/Anastasia Rodionova (Rusia/Australia) - Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rusia), şi va continua cu meciul Williams - Halep.

Cele două sportive s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se Williams. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

La Singapore, Serena Williams şi Simona Halep au debutat cu câte o victorie. Halep a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, iar Serena Williams pe sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA, scor 6-4, 6-4.

Mai multe