US Open: Halep joacă pentru sferturi cu Navarro, de la ora 18.00!
Simona Halep va juca astăzi, după ora 18.00, în optimile de la US Open. Adversara îi va fi Carla Suarez Navarro (12 WTA) în faţa căreia a pierdut în precedentele două dueluri din turneele de Mare Şlem.
Halep, ocupanta locului 5 WTA, n-a cedat niciun set în confruntările cu Flipkens (6-0, 6-2) şi cu Safarova (6-3, 6-4) în care a stat pe teren, cumulat, două ore şi jumătate. Al treilea meci însă, cel cu Timea Babos (Ungaria, 34 WTA), a durat aproape cât precedentele două: 2 ore şi 10 minute. A fost 6-4 în decisiv şi Simona a spus: "Nu ştiu cum am revenit. N-am jucat cel mai bun tenis, dar am luptat până la final pentru fiecare minge. Am făcut tot ce am putut şi mă bucur că am putut termina acest meci în stilul meu. A fost greu din punct de vedere emoţional în final, au fost momente dificile pentru mine, dar am revenit de la 40-15 pentru ea. Mă simt mai bine, mai puternică din punct de vedere psihic, simt că sunt într-o formă foarte bună acum, îmi simt picioarele şi vreau să dau tot ce e mai bun când intru pe teren".
Pentru Halep urmează duelul cu Carla Suarez Navarro (Spania, 12 WTA) din optimi. Cele două s-au întâlnit de zece ori până acum, fiecare obţinând cinci victorii. "Am jucat des cu Simona, au fost meciuri bune, ne-am şi pregătit împreună, ne cunoaştem foarte bine una pe cealaltă. Va trebui să fiu foarte bine pregătită pentru acel meci şi va fi interesant. N-am de gând să pierd în sferturi sau în optimi. Îmi doresc mai mult dacă tot am ajuns în a doua săptămână a turneului. Vreau să joc finala", a spus adversara.
Meciul va fi în jurul orei 18.00