Usain Bolt a pierdut ultima cursă de 100 m din carieră. Cum a explicat înfrângerea
Usain Bolt (30 de ani) a fost învins sâmbătă, 6 august, în ultima cursă de 100 de metri din carieră, n finala de la Campionatele Mondiale de la Londra. Cel mai rapid om din lume se va retrage din lumea atletismului.
Usain Bolt s-a clasat pe locul al treilea în finală, terminând cursa în 9,95 de secunde, precizează Digi 24. Jamaicanul a pierdut în fața americanului Justin Gatlin (35 de ani), care a scos un timp de 9,92 de secunde și a jamaicanului Christian Coleman, cu 9,94 de secunde.
Uimit, dar bucuros peste măsură că l-a învins pe cel mai rapid om din lume, Justin Gatlin a făcut, plin de umor, o plecăciune în fața lui Bolt, părând că își cere iertare pentru răsunătoarea victorie. Imediat după cursă, cei doi atleți s-au îmbrățișat, iar jamaicanul a mărturisit și care a fost motivul pentru care a pierdut.
„Startul mă omoară. În mod normal, mă redresez pe parcurs, dar motivul pentru care am pierdut a fost pur și simplu pentru că nu am reușit. Trebuie să faci o tranziție, iar eu nu am executat-o corect și am tras tare la final, ceea ce nu trebuie să faci niciodată”, a declarat jamaicanul, potrivit The Mirror.
De asemenea, cel mai rapid om din lume, cum a fost supranumit după ce a deținut recordul mondial atât la cursa de 100 de metri (9,58 de secunde), la cea de 200 de metri, cât și la 4x100, a anunțat că se va retrage din lumea atletismului, pe care a revoluționat-o.