Usain Bolt şi-a cerut iubita de soţie după ce a înşelat-o!

7 septembrie 2016 13:37   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ajuns la 30 de ani, cel mai rapid om de pe planetă se pregăteşte de nuntă. Sprinterul jamaican Usain Bolt se va căsători cu Kasi Bennett în ciuda escapadelor pe care sportivul le-a avut în ultima vreme.

Usain şi Kasi se bucură în aceste zile de o vacanţă romantică la Bora Bora, ocazie cu care Bolt a făcut pasul cel mare. "A spus da!", a anunţat Usain Bolt pe Snapchat, alăturând şi câteva fotografii în care e uns cu ulei pe corp chiar de către aleasa inimii sale.

Astfel, se pare că Kasi a trecut uşor peste faptul că Usain a înşelat-o constant în ultimele luni. După ce a câştigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Rio, Bolt a făcut furori şi în rândul braziliencelor. Nopţile lungi petrecute în cluburile de noapte, precum şi o fotografie compromiţătoare făcută publică de o studentă din Rio, l-au pus pe Usian Bolt într-o imagine negativă, în special în ochii logodnicei care îl aştepta acasă.

De la Rio, Bolt nu s-a dus însă direct la Kasi, ci a plecat spre Londra, unde a sărbătorit împlinirea vârstei de 30 de ani. Tabloidele britanice au surprins imagini cu câteva dame de companie care s-au prezentat la petrecerea lui Bolt, semn că jamaicanului puţin îi pasă de ce zice lumea.

Mai multe