Varianta Omicron are efecte. Finala dintre Ştiinţa Baia Mare şi SCM Timişoara a fost reprogramată în 2 aprilie 2022

2 decembrie 2021 16:58   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Așa cum se anticipa, Federaţia Română de Rugby (FRR) a decis, astăzi (joi, 2 decembrie), ca finala ediției 2021 a Cupei României, care ar fi trebuit să se desfășoare în 11 decembrie, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, să fie reprogramată în 2 aprilie 2022. Hotărârea a fost adoptată din cauza problemelor cu care se confruntă formația maramureșană, întreg lotul de jucători și staff-ul tehnic fiind în carantină după turneul efectuat în Africa de Sud.

FRR a precizat pe site-ul oficial: “Finala Cupei României 2021 dintre CSM Ştiinţa Baia Mare şi SCM Timişoara a fost reprogramată pentru data de 2 aprilie 2022, în urma deciziei de astăzi, 2 decembrie, a Biroului Federal al Federaţiei Române de Rugby. Finala Cupei fusese stabilită pentru data de 11 decembrie 2021”.Ieri (miercuri, 1 decembrie), un jucător din cadrul echipei CSM Ştiinţa Baia Mare care s-a întors din Africa de Sud a fost testat pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Acesta ar fi vaccinat și este asimptomatic. Jucătorul în cauză a fost izolat, fiindu-i făcut un nou test. Formaţia de rugby CSM Știința Baia Mare a revenit marţi, 30 noiembrie, în ţară cu o aeronavă a companiei Tarom care i-a repatriat pe cetăţenii români blocaţi în Africa de Sud după ce compania aeriană care trebuia să îi transporte spre Europa şi-a anulat toate zborurile. Anularea zborurilor a venit din cauza îngrijorărilor apărute cu privire la noua tulpină Omicron a coronavirusului. Sportivii s-au deplasat de la București în Baia Mare, fiind plasați imediat în carantină.

Mai multe