Veste bună şi veste proastă pentru Halep după retragerea Serenei Williams de la Beijing. Care crezi că e mai importantă?
Simona Halep s-a retras accidentată de la turneul de la Beijing şi şi-a pus în pericol statutul de număr doi mondial, dar şi perspectiva de a juca din cauza leziunii la şold în turneul campionelor, din Singapore.
Azi, Serena Williams s-a retras şi ea de la Openul Chinei, chiar înaintea sfertului de finală cu Samanta Stosur, iar acest lucru produce două efecte directe asupra româncei. În primul rând, vestea poate fi una bună, pentru că americanca a anunţat că se gândeşte serios să nu participe la Turneul Campioanelor, tocmai pentru a se reface complet, acest lucru însemnând un adversar de calibru în minus pentru Halep. Apoi, vestea poate fi una foarte proastă. Halep spera ca Serena s-o ajute în păstrarea locului secund în ierarhia WTA, învingându-le la Beijing pe urmăritoarele sale, Şarapova şi Kvitova. Astfel, scăpând şi de bestia Williams, cele două par a avea drum liber spre o finală care, câştigată de Kvitova, ar arunca-o pe Halep de pe locul doi, până pe patru în clasamentul mondial.