Victor Hănescu a leşinat la antrenament!

13 octombrie 2015 23:08   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Emoţii pentru Victor Hănescu, cel mai important jucător român de tenis din ultimii ani. Prezent la challenger-ul de la Rennes, el a fost nevoit să se retragă după ce a leşinat la antrenament!

Ieri dimineaţă, veştile de la Rennes nu erau prea bune: Victor Hănescu îşi pierduse conştienţa luni seară, în cădere îşi spărsese bărbia şi se afla la spital pentru investigaţii. Evident, fusese nevoit să se retragă din turneu, acolo unde ar fi trebuit să joace în primul tur contra unui compatriot, Marius Copil. 

Victor e bine şi va reveni acasă

Din fericire, nu a fost vorba de nimic grav (dacă leşinul poate fi trecut la probleme minore de sănătate). „Am avut un accident ieri, la antrenamentul de dinaintea meciului, din cauza oboselii. Acum sunt bine. Sunt sănătos şi mă aflu în drum spre casă”, a afirmat tenismanul, într-un comunicat. Din câte am putut afla, starea de leşin a fost provocată de suprasolicitare, Victor dorind să se antreneze la scurt timp după ce a ajuns în oraşul francez, înaintea cinei. Şi oboseala, pe fond de nemâncare, a dus la acest accident nedorit. 

În vârstă de 34 de ani, Victor Hănescu ocupă în prezent locul 186 în clasamentul mondial, după ce în 2009 a fost pe locul 26 ATP.

Mai multe