Victor Hănescu, locul 37 în clasamentul ATP, în coborâre un loc

9 noiembrie 2009 9:30   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Tenismenul român Victor Hănescu ocupă locul 37 în ierarhia ATP, cu o poziţie mai jos faţă de săptămâna trecută, conform clasamentului publicat luni de site-ul oficial al forului internaţional.

În ierarhia individuală de dublu, cel mai bine clasat român rămâne Horia Tecău, care este pe locul 48, cu trei locuri mai sus după semifinala de la Valencia. Următorul tenismen român din acest clasament este Andrei Pavel, care este pe 98, în timp ce Victor Hănescu, şi el semifinalist la dublu la turneul iberic, a avut o ascensiune de 72 de locuri, ocupând locul 137.

În topul perechilor, cel mai bine clasată este Tecău/Pavel, care este pe 24, cu două locuri mai jos faţă de săptămâna precedentă. Tecău mai este în acest clasament alături de Hănescu, pe locul 60, cu 67 de poziţii mai sus, această fiind cea mai mare ascensiune a topului.

În această săptămână are loc Mastersul de la Paris, dotat cu premii în valoare de 2.750.000 de euro. Pe tabloul principal este prezent şi Victor Hănescu, el urmând să îl întâlnească pe ibericul Albert Montanes în primul tur.

Mai multe