VIDEO Campionul Simon Ammann a căzut în cap după ce a sărit cu schiurile!
Scene de groază în această seară, la trambulina de la Oberstdorf, în ultima etapă a Turneului celor 4 Trambuline! Un fost campion mondial, elveţianul Simon Ammann, a căzut în cap şi a fost dus în comă la spital.
Fost campion olimpic si mondial, elveţianul Simon Ammann era pe val la Obersdorf. După ce reuşise o primă săritură de 136 m, el avea toate şansele să îşi repete performanţa şi să obţină un rezultat foarte bun şi în cea de-a doua săritură de la trambulina Paul-Ausserleitner-Schanze. Numai că, după ce a aterizat, el s-a dezechlibrat şi a căzut în faţă, efectiv în cap, după care a mers, în stare de inconştienţă, aproape 40 de metri. Când au ajuns la el paramedicii, s-a dezvăluit şi imaginea de groază: întregul chip al lui Ammann era plin de sânge.
Transportat imediat la spital, el era încă în comă, iar medicii făceau tot ce e omeneşte posibil pentru a-l salva. Miercuri dimineaţă, Ammann şi-a revenit.
În vârstă de 33 de ani, Simon Ammann e unul dintre cei mai valoroşi săritori cu schiurile aflaţi în activitate. El a cucerit de patru ori titlul olimpic (a luat câte două medalii de aur la ediţiile din 2002 şi 2010) şi a cucerit de două ori titlul de campion mondial (2007 şi 2010).