VIDEO: Imagini spectaculoase de la Raliul Zăpezii

23 ianuarie 2013 16:18   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Piloţii au avut mult de furcă cu nămeţii de pe traseu. Pentru fani acest lucru a fost însă o desfătare. Spectatorii s-au încălzit la o cană de vin fiert şi au încins grătarele pe marginea drumului în timp ce piloţii rulau pe lângă ei cu peste 150 kilometri pe oră.

Concursul a fost câştigat pentru al doilea an consecutiv de ungurul Gergo Szabo.Vedetele competiţiei au fost însă Marco şi Simone Tempestini, reprezentanţii României în Campionatul European.

Fan declarat al acestei suprafeţe de concurs, Marco a fost însă obligat să rămână în parcul de service după doar două probe speciale, după ce diferenţialul central al maşinii a cedat. Pilotul originar din Treviso a fost totodată şi amfitrion la Covasna, el invitând la raliu mai mulţi amici piloţi din Italia.

"Am folosit câteva piese mai vechi, iar pe cele noi le-am păstrat pentru prima noastră etapă în Campionatul European de Raliuri. Am utilizat pneuri late cu cuie de tip WRC, pe care vom fi obligaţi să le folosm în Letonia şi nu pe cele înguste, specifice Raliului Suediei, cu care au concurat majoritatea echipajelor la Covasna, aşa că suntem multumiţi de timpii pe care i-am obţinut, atât eu cît şi Simone", a declarat Tempestini senior.

La doar 18 ani, Simone a reuşit un traseu foarte bun şi s-a clasat pe locul 5 în compania unor piloţi cu multă experienţă din Ungaria şi Italia, rezultat ce îi dă încredere pentru debutul în Campionatul European.

"Am avut un setup foarte bun al maşinii, dar şi nişte mici probleme cu un cablaj la motor care, din fericire, nu ne-a creat probleme prea mari. De abia aştept etapa de campionat european din Letonia, care va avea 240 de kilometri de proba specială tot pe zăpadă", a adăugat Simone.

Tată şi fiu vor lua startul pe 1 februarie la Riga (Letonia). Piloţii Napoca Rally Academy vor avea un program complet cu 8 etape în Campionatul European, iar obiectivul este o clasare pe podium la Production Cup.

Iată în continuare câteva imagini din timpul raliului atât cu concurenții, cât și cu spectatorii înfrigurați.

Mai multe