Wimbledon 2019: Juniorul Filip Jianu a pierdut disputa cu Gimeno Valero din ”optimi”
România a rămas fără reprezentant în întrecerea juniorilor de la Wimbledon după ce Filip Jianu a pierdut (7-6/2, 3-6, 2-6), astăzi, meciul cu Carlos Gimeno Valero, în optimile de finală.
Bucureșteanul a început bine meciul și s-a impus în primul set, la tie-break. Apoi, însă, a cedat inițiativa, fiind depășit clar. De altfel, datele statistice arată decalajul dintre el și iberic. Jianu a comis un număr dublu de greșeli neforțate comparativ cu rivalul său (44-22). Totodată, a comis și 4 duble greșeli spre deosebire de spaniol care n-a avut niciuna. Fără să fie un specialist al tenisului jucat pe iarbă, Filip Cristian Jianu își încheie evoluțiile la simplu, aici, la Wimbledon. În tururile precedente, el a trecut de britanicul Toby Samuel (7-5, 7-6/2), iar apoi de italianul Flavio Cobolli (7-6/7, 6-2). Jianu va evolua astăzi, în jurul orei 17.00 (ora României), la dublu. Alături de Taha Baadi (Canada), el îi va înfrunta pe Leandro Riedi (Elveția) și Dalibor Svrcina (Cehia). Tot la dublu juniori, și tot în turul 1, Nicholas David Ionel şi polonezul Wojciech Marek au fost eliminaţi (6-7/4, 6-7/5) de Liam Draxl (Canada) / Govind Nanda (SUA).