Wimbledon / Programul de azi al românilor. Când joacă Halep

29 iunie 2016 11:27   Alte sporturi
Ultima actualizare:

A treia zi de concurs la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon stă sub semnul ploii care a afectat marţi desfăşurarea partidelor din primul tur. Astfel, programul a fost dat puţin peste cap, astăzi fiind o zi extrem de aglomerată, asta dacă vremea va fi una mai blândă.

Ieri, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Marius Copil nu şi-au mai disputat meciurile, acestea fiind reprogramate în cursul zilei de miercuri.

Cel mai probabil, prima va intra pe teren Sorana Cîrstea, care o va înfrunta pe cehoaica Petra Kvitova, undeva după ora 14.00. Apoi, pe o altă arena, Monica Niculescu şi sârboaica Aleksandra Krunic se vor duela în al doilea meci al zilei, în jurul orei 15.00. Tot în cursul după-amiezii, Marius Copil, singurul reprezentant al României pe tabloul masculin, îşi va măsura forţele cu francezul Lucas Pouille.

Puţin mai târziu, după ora 17.00, va evolua şi Simona Halep, în turul secund al competiţiei. Jucătoarea noastră, favorită numărul 5 la Wimbledon, are parte de o adversară experimentată, italianca Francesca Schiavone, clasată pe locul 111 în ierarhia mondială.

Mai multe