WTA Wuhan: Halep şi Cîrstea şi-au aflat adversarele din turul 2
Simona Halep, cap de serie numărul 2 la turneul WTA de la Wuhan, a avut un prim tur liber, românca urmând să intre în competiţie direct în turul secund.
În această dimineaţă, adversara Simonei s-a ales din meciul dintre rusoaica Daria Kasatkina şi americanca Alison Riske. A fost o întâlnire echilibrată, decisă în trei seturi, în favoarea Dariei Kasatkina, scor 6-1, 2-6, 6-3.
Halep şi Kasatkina s-au mai întâlnirde de două ori până acum în circuitul WTA şi de fiecare dată a câştigat jucătoarea noastră, în 2016 la Miami şi în 2017 la Roland Garros.
Calificată încă de ieri în turul secund (6-3, 6-3 cu Wang Yafan), Sorana Cîrstea se va duela cu o altă chinezoaică, Wang Qiang, care o obţinut astăzi o victorie suprinzătoare împotriva învingătoarei de la US Open, Sloane Stephens.
În jurul orei 14.00, va intra în turneu şi Monica Niculescu, care o va întâlni în primul tur pe olandeza Kiki Bertens.