Ziua revanşei contra Norvegiei

4 decembrie 2016 20:20   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ca în fiecare început de decembrie, naţionala feminină de handbal a României ne va ţine lipiţi de televizoare. „Tricolorele” vor juca, de azi, la Campionatul European, iar debutul e unul de foc: contra Norvegiei, o echipă care ne-a învins de fiecare dată la competiţiile importante în ultimii 15 ani.

Ne este tuturor destul de limpede în minte semifinala Campionatului Mondial de handbal feminin de anul trecut, în care România, furată de arbitri, a pierdut, după prelungiri, contra Norvegiei. O şansă imensă a unei generaţii de mari jucătoare a fost risipită în acel meci, iar regretele ne urmăresc de atunci, chiar dacă până la urmă „tricolorele” au luat bronzul. Ca şi cum acel eşec în faţa norvegiencelor nu a fost de ajuns, a venit meciul decisiv contra lor din grupele Jocurilor Olimpice, acolo unde România avea nevoie de o victorie pentru a se califica în sferturi, dar în schimb a fost învinsă la un gol (27-28).

Având în lotul actual multe jucătoare dintre cele care au trăit ambele eliminări pe pielea lor, România abordează Campionatul European din Suedia cu un optimism ponderat, dar cu gândul de revanşă foarte aprins. Norvegia e o rană deschisă a handbalului românesc, care nu poate fi pansată decât prin victorii obţinute împotriva nordicelor care domină acest sport de ani buni. Iar prima ocazie e azi, în meciul direct, care va avea loc de la ora 21.45. 

„Jucăm primul meci cu Norvegia, nu ştiu dacă e bine sau nu. Trebuie să fim foarte puternici mental. Norvegia e Norvegia, e favorită de fiecare dată. Au fost forţaţi să schimbe şi ei nişte jucătoare. Nu sunt atât de înalte, dar sunt foarte puternice din punct de vedere fizic“, a spus selecţionerul Ambros Martin înaintea plecării spre Suedia, locul de desfăşurare al Europenelor. 

Programul României

  • Azi: România - Norvegia (ora 21.45)
  • Miercuri: România - Rusia (ora 19.30)
  • Vineri: România - Croaţia (ora 19.30)

Notă: Toate meciurile vor fi transmise în direct la TVR 2

Mai multe