Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu, vedete la Bucureşti

24 septembrie 2015 22:50   Sport
Ultima actualizare:

Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu sunt vedetele Campionatelor Naţionale de gimnastică ale României, competiţie care va avea loc la Bucureşti, de azi şi până duminică.

La 27 de ani, Cătălina Ponor a decis să revină în activitate la începutul acestui an şi acum a ajuns să facă trei din cele patru aparate (mai puţin paralele). Ea a şi fost inclusă în echipa ce ne va reprezenta la Campionatele Mondiale de la Glasgow (23 octombrie şi 1 noiembrie), acolo unde, alături de ea, vor mai concura Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Anamaria Ocolişan şi Silvia Zarzu.

Pentru Cătălina, acesta va fi primul Mondial după 4 ani. Chiar dacă are atâtea medalii olimpice şi europene, titlul mondial e singurul care-i lipseşte din palmares. Marian Drăgulescu (34 de ani) a revenit în activitate şi se comportă foarte bine la cinci aparate din şase. El a avut o verificare în Israel unde a câştigat titlul la sărituri. Va fi om de bază la Mondiale, acolo unde speră să ajute echipa să se califice la Jocurile Olimpice, adică să termine între primele 12 echipe ale lumii. Până atunci, şi el poate fi văzut (vineri şi duminică) la Campionatele Naţionale de la sala Polivalentă, competiţie care va fi tansmisă în direct de TVR.

Programul competiţiilor

Azi, ora 15.00: concurs masculin – echipe şi individual compus

Mâine, ora 17.00: concurs feminin – echipe şi individual compus

Duminică, ora 15.00: finale pe aparate (feminin şi masculin).

Mai multe