Ce a mai câştigat Simona Halep pe lângă bani, după triumful de la Indian Wells
Jucătoarea Simona Halep a înregistrat 9.000 de fani în plus pe Facebook, după ce a câştigat, duminică, finala turneului de la Indian Wells, a anunţat Blinkfire Analytics, o societate de monitorizare a sportivilor în spaţiul virtual.
Simona Halep a depăşit, astfel, 1,1 milioane de "prieteni" pe această reţea de socializare, fiind întrecută, în sportul românesc, doar de echipa de fotbal Steaua, cu 1,74 de milioane de fani.
Un alt "salt" spectaculos a înregistrat, duminică, potrivit sursei citate, atacantul uruguayan Luis Suarez, autorul golului victoriei echipei FC Barcelona în "El Clasico": 13.000 de "followers" în plus pe Twitter, după ce Barca s-a impus, cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în derbiul cu Real Madrid. Clubul catalan a primit 30.000 de "followers" după acest succes, iar portarul Claudio Bravo 3.000, potrivit mediafax.ro
Juan Mata a înregistrat şi el aproape 9.000 de "followers", după ce a marcat două goluri pentru Manchestr United în meciul câştigat la Liverpool, cu scorul de 2-1.
Blinkfire Analytics monitorizează aproape 2.000 de echipe şi peste 100.000 de sportivi, din 37 de ligi profesioniste, pe reţelele de socializare.
Simona Halep, locul 3 WTA, a câştigat, duminică, al 11-lea titlu din carieră, dar cel mai important, după ce s-a impus, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, locul 21 WTA.
Pentru Simona Halep, aceasta a fost a 17-a finală din carieră. Ea a mai câştigat zece turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), ambele în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.