Concurenţii X Factor s-au luat la ceartă cu Mihai Morar la audiţiile de la Cluj
Peste 100 de solişti din tot Ardealul au participat sâmbătă şi duminică la audiţiile X Factor, organizate la Casa de Cultură a Studenţilor. Aceştia au venit la Cluj-Napoca însoţiţi de sute de susţinători pentru a demonstra în faţa juriului format din Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă că merită să fie următoarele vedete ale României.
Emoţii, speranţă şi determinare, ar fi cuvintele care pot descrie starea concurenţilor care au avut curajul să urce pe scena unui concurs care respectă în totalitate formatul emisiunii lansată în Marea Britanie, informează Adevărul.
Am avut foarte mari emoţii. Nu mi-a fost frică de juriu. Mi-a fost mai degrabă frică de mine. A fost bine până la urmă, am primit trei de «da»”, a declarat Patricia Pop, în vârstă de 18 ani din Oradea.
Cei mai slabi pregătiţi dintre concurenţi au fost făcuţi "praf" de membrii juriului, Mihai Morar jucând rolul „lupului cel rău”. Audiţiile nu au fost lipsite de replici acide între concurenţi şi membrii juriului. „Nu vreţi să cântaţi şi voi ceva? Oricât de uşor ar părea să cânţi hip-hop, nu e chiar pentru toată lumea. Voi aţi cântat ca nişte hip-hoperi de acum 10 ani”, le-a spus Mihai Morar celor doi membri ai trupei ContraSens, din Turda. „Este părerea ta. Ai fi vrut să ne fâţâim pe o piesă gen «fresh»?”, i-a răspuns hip-hoperul. Discuţia contradictorie dintre cei trei a continuat. "Din păcate pentru voi părerea mea contează", le-a replicat Mihai Morar.
"Aş fi vrut să ne înţelegem mai bine. În muzică e nevoie de bun simţ", a spus Paula Seling.
Clujenii le-au cerut autografe membrilor juriului X Factor
Spectatorii clujeni au avut parte la audiţiile X Factor de momente amuzante, în care concurenţii le-au povestit membrilor juriului despre problemele personale, au recitat poezii sau au prezentat coregrafii amuzante.
Contratenorul amator Alin Rusu, în vârstă de 30 de ani, a fost unul dintre cei mai apreciaţi concurenţi ai audiţiilor de duminică de la Cluj. El a interpretat o arie de operă, fiind aclamat de către juriu şi public. El a izbucnit în plâns în timpul aplauzelor prelungite.
"Dan, eşti excepţional. Eşti o excepţie, ceea ce poate fi şi foarte periculos. Trebuie să fii starul anului 2012", l-a încurajat Mihai Morar.
Citeşte şi:
Premiu de 200.000 de euro la X Factor, show prezentat de Răzvan şi Dani
Narcis Ianău vrea şi la X-Factor, dar nu are voie! Iată de ce!
Concurenţă pentru «X-Factor»! Pro TV a cumpărat «The Voice»! VIDEO
Românii s-au îmbulzit la X Factor. Vânătoarea de vedete a început la Cluj (FOTO/VIDEO)