Cum arată o ambulanță de tipul celei care l-a dus pe Ekeng la Urgențe
Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng s-a prăbușit pe teren vineri, 6 mai, în timpul meciului Dinamo-Viitorul, la numai 7 minute după ce fusese introdus pe teren. Jucătorul a fost transportat la Psitalul de Urgențe Floreasca cu o ambulanță Puls, fără să i se facă manevre de resuscitare.
Ambulanța privată Puls a intervenit pe teren la 2 minute și 47 de secunde după ce medicul echipei Dinamo Liviu Bătineanu a solicitat ajutorul. Este vorba despre o ambulanță de tipul A1/A2 Trnsort pacienți, care nu ar fi avut în dotare un defibrilator.
În dotarea Puls există și o ambulanță de tipul C2 Echipaj medical de urgență, dar aceasta nu a fost prezentă aseară la stadionul Dinamo, doar cea de tipul A1/A2 transport pacienți.
Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, condus de Raed Arafat, au demarat un control la firma de ambulanţă PULS. „De asemenea, Ministerul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu modul în care medicul de la ambulanţa privată a intervenit la caz”, informează Ministerul Sănătăţii, citat de gandul.info.
Controlul vizează ambulanţele PULS şi dotările acestora, dacă este respectată legislaţia privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar în regim privat, schema de personal şi a calificărilor acestora, precum şi a documentelor care atestă formarea continuă a angajaţilor care lucrează pe ambulanţe, documentele întocmite în urma intervenţiilor la cazurile de urgenţă şi de consultaţii la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi în baza contractului cu Casa de Asigurări.
Iată cum a rată interiorul unei astfel de ambulanțe.