Euro 2016: Franţa este în creștere, Elveţia în scădere

26 martie 2016 20:00   Sport
Ultima actualizare:

Selecționerul Anghel Iordănescu a stat cu ochii pe televizor vineri seară. Două dintre adversarele naționalei României din grupa de la Euro 2016, Franța și Elveția, au disputat meciuri amicale.

Franța a disputat un meci emoționant. Jucătorii din Hexagon au întâlnit Olanda, la Amsterdam, la doar o zi după dispariția celui mai important fotbalist ale acestei țări, Johan Cruyff, așa că debusolarea adversarilor din startul partidei a fost de înțeles.

Chiar dacă juca în deplasare, Franța s-a impus cu scorul de 3-2, dar în minutul 14, cel în care meciul s-a întrerupt pentru a se ține un minut de reculegere în memoria lui Cruyff, scorul era deja 2-0, o dovadă în plus a faptului că batavii numai cu gândul la meci nu erau. Apoi, jocul s-a echilibrat, căci în minutul 86 Afellay a egalat, dar victoria francezilor a fost adusă de Matuidi, în minutul 88. Celelalte două goluri ale oaspeților au fost marcate de Griezmann (min. 6) și Giroud (min. 13).

România va întâlni Franța pe 10 iunie, la Paris, în meciul de deschidere al Campionatului European.

O altă adversară a tricolorilor, Elveția, a fost testată serios vineri seară. Elvețienii au fost învinși în deplasare, cu scorul de 1-0, de Irlanda. Golul învingătorilor a fost marcat în minutul 2! România va juca împotriva Elveției pe 15 iunie, la Paris.

Mai multe