Euro 2016 Germania - Franţa, 2-0! Gafe Schweinsteiger şi Kimmich

8 iulie 2016 12:16   Sport
Ultima actualizare:

Campioana Mondială Germania a fost învinsă de Franţa, 2-0, într-o partidă oficială, pentru prima dată după 58 de ani. Francezii vor juca finala Euro 2016 cu Portugalia, duminică de la ora 22.00.

Reacţiile din partea nemţilor şi a francezilor după meci. Două gafe au făcut ca Germania să piardă: Schweinsteiger a comis un henţ în careu, iar Kimmich a pierdut un balon în faţa porţii echipei sale, adversarii profitând şi punctând pentru 2-0."N-am cuvinte! Nu înţeleg cum un fotbalist cu experienţa lui Schweinsteiger a putut comite o astfel de greşeală. A fost un penalty corect acordat“, a comentat fostul internaţional german, Michael Ballack, în studioul ESPN."Au fost multe lucruri care nu s-au petrecut aşa cum am fi dorit, deşi ne-am implicat foarte mult. Am încercat să jucăm într-o manieră ofensivă, dar nu am avut şansa de a marca. Este adevărat că a existat şi acel penalty, care fost punctul de cotitură al meciului. În 2008, 2010 sau 2012 am pierdut în faţa unor echipei mai puternice, însă nu a fost cazul în această seară. Am avut jucători accidentaţi, precum Gomez şi Khedira, Hummels a fost suspendat, iar Boateng a ieşit de pe teren accidentat. Aceste absenţe nu au putut fi compensate. Am fost slăbiţi, pentru că este vorba de patru jucători extrem de importanţi. Echipa mea a făcut maximum şi nu este nimic de regretat", a declarat selecţionerul Germaniei, Joachim Low.

"A trecut mult timp de când nu am mai învins Germania, însă nu am obţinut nimic deocamdată, cu excepţia accesului în finală. Este foarte bine ceea ce am făcut în această seară, am suferit împreună. Această echipă a făcut totul pentru a fi iubită, iar pentru mine este o mare mândrie. Mă bucur foarte mult pentru jucători, deoarece meritau această victorie, au jucat ca o mare echipă. Am crezut mereu în jucătorii mei, cei pe care i-am luat pentru forma acest grup, iar ei m-au răsplătit, este istoria lor, victoria lor", a spus selecţionerul Franţei, Didier Deschamps.

"Este o poveste frumoasă, însă nu avem pretenţia că putem rezolva toate problemele francezilor. Avem această putere de a le oferi emoţii şi de a-i face să uite de grijile lor. A existat mult entuziasm, multă bucurie şi fericire în această seară în Franţa. Trebuie să savurăm această victorie, însă cea mai importantă este finala de duminică. Trebuie să face totul pentru a ajunge în cea mai bună formă la meciul de duminică", a mai spus francezul.

Mai multe