Euro 2016: imagini de la primele antrenamente ale naţionalei în Italia

20 mai 2016 10:51   Sport
Ultima actualizare:

Cei 17 tricolori care au făcut deplasarea în staţiunea italiană Saint-Vincent au efectuat primele ședințe de pregătire sub comanda secundului Viorel Moldovan.

Naţionala României se antrenează pe Stadio Piergiorgio Perucca, o arenă cu o capacitate de 2.500 de locuri. Terenul este situat la doar 850 de metri de Parc Hotel Billia, locul unde sunt cazați tricolorii.

În cantonamentul din Italia, pe 25 și 29 mai, tricolorii au programate două jocuri de verificare, cu RD Congo și Ucraina. Primul meci se va disputa la Como, în timp ce al doilea va avea loc la Torino.

În cantonamentul din Italia se află deocamdată 17 din cei 28 de jucători convocați de Anghel Iordănescu în lotul lărgit pentru Euro 2016. Selecţionerul a lipsit de la primele antrenamente, el urmărind din tribune, la Basel, finala Ligii Europa dintre FC Sevilla şi Liverpool.

Lotul cu care România a început cantonamentul din Italia:

Portar: Silviu LungFundaşi: Cristian Săpunaru, Alexandru Mățel, Vlad Chiricheș, Valerică Găman, Dragoș Grigore, Răzvan Raț, Steliano Filip, Alin ToșcaMijlocaşi: Mihai Pintilii, Adrian Ropotan, Adrian Popa, Alexandru Chipciu, Andrei Ivan, Nicolae StanciuAtacanţi: Denis Alibec, Ioan Hora

Mai multe