Euro 2016 / Low, unde-ţi sunt manierele? Vezi ce scârboşenii a făcut neamţul cu Ucraina!
Naţionala Germaniei a învins clar Ucraina în meciul său de debut la Euro 2016, scor 2-0, iar selecţionerul Joachim Low nu prea avea de ce să fie tensionat.
Din cauza lipsei celor şapte ani de acasă sau pentru că pur şi simplu a uitat că se află în spaţiul public, cu zeci de camere video pe el, acesta s-a dat însă în stambă pe banca de rezerve. Mai întâi, Low şi-a băgat mâna în pantaloni în văzul tuturor şi apoi a dus-o la nas pentru a o mirosi. Nu ştim exact ce a vrut să afle prin acest gest, dar se pare că n-a fost prea mulţumit. Apoi, selecţionerul nemţilor s-a aşezat pe scaun şi, cu un gest de parcă l-ar fi chinuit hemoroizii, şi-a introdus mâna în partea dorsală, scoţând ceva dintre chiloţi şi fund. Nu s-a oprit aici, Low decizând să facă şi o operă de artă din materialul descoperit, şi anume o biluţă pe care, de asemenea, a mirosit-o curios.
Toate aceste gesturi au fost filmate, iar internetul duduie de comentarii la adresa neamţului, pe care toată lumea îl vedea un model, dar care se pare că are mari carenţe de educaţie. Ar mai fi însă o explicaţie, cea a durutului în fund, mai ales că şi la Mondialul din Brazilia ne-a oferit o astfel de privelişte greţoasă, selecţionerul nemţilor alegând atunci să-şi mănânce mucii. Poate o fi însă şi vreo superstiţie şi Germania va ieşi şi campioană europeană!
Joachim Low ... Graceful.. #ALLUKR pic.twitter.com/jkfYs8uigN— Nawel Hadjaf (@NawFootballeuse) June 12, 2016
Joachim Low ... Graceful.. #ALLUKR pic.twitter.com/jkfYs8uigN