Euro 2016 România - Albania / Am ajuns de râsul Europei!

20 iunie 2016 0:55   Sport
Ultima actualizare:

Naţionala României a scris, duminică, una dintre cele mai negre pagini din istoria fotbalului românesc. „Tricolorii” au pierdut cu scorul de 1-0 în faţa Albaniei, părăsind Europeanul cu capul plecat şi cu o mare palmă primită la turneul final.

Intraţi pe teren ca favoriţi, cel puţin pe hârtie, românii au început meciul cu o formulă nouă faţă de precedentele partide. Selecţionerul Anghel Iordănescu, aflat la ultimul meci ca antrenor al naţionalei, a făcut cinci schimbări faţă de meciul cu Elveţia. În afara lui Măţel, care a jucat pe partea stângă, au mai apărut Hoban, Stanciu, Alibec şi Adi Popa. Dintre jucătorii ofensivi, singurul care a fost titular în toate meciurile din grupe a fost Bogdan Stancu.Asta nu i-a folosit la nimic echipei noastre care, deşi a început în atac, s-a tăiat repede, astfel că albanezii au trecut la cârma jocului. Şi, după două ratări incredibile, inevitabilul s-a produs: în minutul 43 Tătăruşanu a gafat incredibil neieşind la o centrare, iar Sadiku – ce nume predestinat – a trimis în poartă peste portarul nostru, dar şi peste Chiricheş, aflat pe linia porţii. Chiar dacă în repriza a doua a fost introdus pe teren Sânmărtean, acesta nu a putut face minuni şi egalarea a fost doar o utopie. Din păcate, nu a fost utopie ruşinea monumentală suferită de echipa noastră, care a pierdut pentru prima dată, după 70 de ani, în faţa Albaniei. Mai mult decât această ruşine, doare şi felul în care România a fost eliminată de la acest Campionat European: fără să arate ca o echipă, fără selecţioner, fără să demonstreze că are jucători capabili să se bată de la egal la egal cu ceilalţi fotbalişti ai Europei.

Măţel, fundaş stânga

Cu Raţ şi Steliano Filip accidentaţi, selecţionerul Anghel Iordănescu l-a preferat pe Alexandru Măţel pentru postul de fundaş stânga. Un obişnuit al laturii opuse, Măţel mai jucase totuşi pe stânga la Dinamo Zagreb.

Albania, fără căpitan

Pentru acest meci, selecţionerul italian al Albaniei, Gianni De Biasi, a preferat să-l ţină pe bancă pe căpitanul obişnuit Lorik Cana. Fundaşul lui Nantes a fost eliminat în primul meci, cel cu Elveţia, şi n-a mai prins echipa.

Mesaj de încurajare

Înaintea partidei, pe un ecran gigant de pe stadion s-a transmis mesajul de încurajare al Nadiei Comăneci pentru tricolori, moment în care tot stadionul a aplaudat.

Prezentare

Antrenorul secund al naţionalei României, Viorel Moldovan, va fi prezentat azi la AJ Auxerre, echipa din liga secundă franceză pe care o va pregăti din sezonul viitor.

Alibec, scos cu targa

Denis Alibec a fost scos de pe teren pe targă, după ce s-a accidentat la ligamentele piciorului stâng, la meciul cu Albania, de la Lyon. El s-a accidentat la un duel cu Ajeti şi a rămas întins pe teren, arbitrul solicitând intervenţia echipei medicale. În cele din urmă, jucătorul a fost scos de pe teren pe targă. În locul lui a intrat Gabriel Torje. Un verdict în cazul lui Alibec se va da azi.

Mai multe