Euro 2016, vitrina perfectă pentru tricolori
Nici un club puternic din Europa nu mai ia performanţele din Liga I de bune şi aşteaptă ca jucătorii pe care au pus ochii să confirme şi în alt context. Cupele europene sunt varianta cea mai la îndemână, iar acum Euro 2016 vine ca o adevărată trambulină pentru români.
Toţi cei 23 de jucători chemaţi de Anghel Iordănescu pentru Campionatul European adorm cu gândul că la un moment dat va fi nevoie de ei şi se vor scoate. Adevărul e însă că maximum 14-15 vor prinde minute, restul urmând să frece banca de rezerve sau chiar să ia loc în tribună. Pentru cei din anturajul primei echipe, care au situaţii la limită la cluburile lor, Euro 2016 poate face însă diferenţa.
E cazul steliştilor Alex Chipciu şi Adi Popa, care s-au plafonat deja în tricoul roş-albastru şi Gigi Becali caută oricum să-i vândă cât mai poate, dar şi al lui Nicuşor Stanciu, monitorizat de toată planeta, dar neofertat concret de nimeni. Dinamovistul Steliano Filip s-a certat un an de zile cu Negoiţă şi Rednic ca să-l lase să plece, dar un interes pentru o sumă decentă n-a venit până la urmă. Şi el, dacă forma lui Raţ îi va permite să joace, este îndreptăţit să spere că după turneul final îşi poate vedea în sfârşit visul cu ochii. Denis Alibec şi Florin Andone sunt cele mai bune exemple de jucători decisivi pentru echipele lor, cu imagine excelentă şi cu goluri marcate pe bandă rulantă, de care toată lumea ştie, dar cărora le lipseşte ceva. Cluburile importante care îi vor nu par decise să sară cu banul şi aşteaptă Euro 2016 ca pe un argument suprem. Nu în ultimul rând, Cristi Săpunaru, rămas liber după despărţirea de Pandurii, ezită să accepte oferta Astrei Giurgiu, pentru că şi el crede că poate prinde ceva mai bun după un turneu final cu ceva realizări.
Pantilimon, Chiricheş şi Torje aşteaptă salvarea
Cei şapte jucători enumeraţi mai sus nu sunt singurii care speră ca acest turneu final să le rezolve problemele profesionale. Costel Pantilimon, Vlad Chiricheş şi Gabriel Torje au deja prinse transferurile de vis în Anglia şi Italia, dar din păcate nu joacă în aceste campionate. Astfel, cei trei speră ca Euro 2016 să le schimbe statutul la Watford, Napoli şi Udinese, astfel încât să nu mai fie uitaţi pe băncile de rezerve, sau împumutaţi non-stop, cum e cazul lui Torje.
Mutu face meci de retragere cu vedete
Aseară, la amicalul cu Georgia, Adrian Mutu, fotbalist care şi-a anunţat retragerea, a beneficiat de un moment special. Oficialii FRF l-au premiat pentru întreaga carieră, iar ”Briliantul„ a fost aplaudat la scenă deschisă. Mutu a anunţat că îşi va lua rămas bun de la români într-un meci-eveniment, la care vor participa foşti coechipieri ca Zlatan Ibrahimovic, Gianluigi Buffon, Del Piero, Lampard, Crespo, Gică Hagi şi Cristi Chivu.