Fanii galezi, gest incredibil înaintea semifinalei din această seară

6 iulie 2016 13:22   Sport
Ultima actualizare:

Diseară, la Lyon, se va juca prima semifinală a Euro 2016. Ţara Galilor va confrunta Portugalia, de la ora 22.00, iar suporterii britanici şi-au arătat dragostea pentru Bale şi compania.

Unii galezi ce nu au ajuns în Franţa pentru a-i vedea la lucru pe fotbaliştii lor preferaţi, au făcut un gest incredibil. Un cuplu din Cardiff "şi-a îmbrăcat" un perete al casei în tricoul echipei naţionale, ei fiind de asemenea costumaţi în echipament de fotbal. Tricoul e o replică exactă a lui Bale şi compania, având emblema în stânga şi fondul alb-roşu.

De altfel, oficialii galezi au anunţat că jucătorii vor sărbători şi alături de copiii lor, chiar pe teren, aşa cum au mai făcut-o, deşi UEFA nu mai vrea ca cei mici să intre pe gazon.

"Indiferent dacă vom câştiga sau vom pierde, nu putem strica toată bucuria istorică de a fi prezenți într-o semifinală a lui Euro 2016, mai ales a copiilor celor implicați...Este şansa lor de a fi alături de taţii lor, mai ales după o perioadă lungă, așa că vom continua să sărbătorim la fel", au spus aceştia.

Mai multe