15 lei, cel mai ieftin bilet la Rapid-Mypa

17 iulie 2012 15:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Partida va reprezenta manşa întâi din turul doi preliminar al Ligii Europa, iar conducerea clubului speră într-o afluenţă de spectatori la stadion. Pentru asta, de ieri au fost puse în vânzare şi tichetele de acces, care au preţuri modice.

Mai exact, cele mai ieftine sunt biletele de la Peluza I, care costă 15 lei, dar şi cele de la tribuna a doua, care costă 25 de lei. La Tribuna I, un billet costă 35 de lei, la Tribuna 0, 100 de lei, iar cele mai scumpe sunt cele de la oficială, care costă 150 de lei.

Toate tichetele pot fi cumpărate de la casele stadionului Giuleşti, care vor fi deschise până cu câteva ore înainte de meci. Altfel, Stavros Tritsonis va conduce la centru meciul tur dintre Rapid şi Mypa şi va fi ajutat la cele două tuşe de Grigorios Panou şi Michael Karsiotis, toţi din Grecia. Meciul retur va avea loc peste fix o săptămână.

Mai multe